vineri, 18 iunie 2010

Parlamentarii Ruşinii din Gorj sunt „băieţii de milioane” (de euro) ai ţării

Parlamentarilor PD-L din Gorj li s-a făcut „cinstea” să ocupe câte un loc în Lista Ruşinii, făcută publică imediat după căderea Moţiunii „Salvaţi genocidul social!”. Este vorba despre senatorul Ion Ruşeţ, deputaţii Severus Militaru şi Cosmin Popescu, dar şi despre parlamentarul cel mai bine plătit pentru scaunul pe care-l ocupă în Parlament, acum din partea independenţilor, Dan Ilie Morega. Cel din urmă nu a votat nici pro, nici contra, preferând doar să asiste la legiferarea sărăciei în România.
Ei fac parte dintre „băieţii de milioane” de euro ai ţării, plătiţi fiind cu până la 7.000 de euro pentru „prestaţiile” lor, în una dintre cele mai mari puteri în stat, Parlament. Ei sunt beneficiarii a numeroase facilităţi oferite de stat, cu deplasări în străinătate, în ţară, cu decontări la telefon, de mii de euro, plus chirii… Evident, lista cu ce pot să facă pentru alegători este mai scurtă decât cea a facilităţilor lor.

Şi-a „palmat” bilele

În 15 iunie, cei trei parlamentari de Gorj au votat pentru „măcelărirea” pensiilor şi a salariilor, fără nici un efort. Imaginea lui Ion Ruşeţ în momentul votului a fost edificatoare. El a „palmat” bilele, dosindu-le în urne fără a da ocazia ca acestea să se vadă. Cu toate astea, el a apărut pe „lista ruşinii” postată pe internet. Demn de reamintit este faptul că Ion Ruşeţ, colindă capitala… dar şi cazinourile ei. Presa a povestit cum senatorul în cauză a câştigat un miliard de lei vechi, însoţit fiind şi de deputatul Severus Militaru, căruia i-a oferit cam 10 la sută din câştig. Preocupat de locurile de „destindere” din capitală, el uită să-şi posteze declaraţia de avere pe internet, ferind de ochii publicului alegător banii şi bunurile pe care le deţine. În acelaşi timp, votul dat în 15 iunie a condamnat zeci de mii de gorjeni, chiar şi pe aceia care l-au trimis în Parlament. Colegiul său este format din 30 de localităţi, din care două municipii, Târgu-Jiu şi Motru. Lunar, statul plăteşte pentru Ion Ruşeţ peste 6.000 de euro, îi decontează telefonul şi-l trimite peste hotare, pe banii contribuabililor. Mai nou, lui Ruşeţ îi merge din plin, chiar dacă „ţara arde”, fiind pus să conducă interimar şi organizaţia din Gorj a PD-L.

Militaru, omul „de paie”

Nici pedelistul Severus Militaru nu a catadicsit să-şi posteze declaraţiile de avere şi de interese pe internet, deşi termenul pentru acest lucru a fost depăşit. Din 15 iunie, el face parte din lista celor 197 de parlamentari care au votat pentru legalizarea sărăciei. „Omul de casă” al liderului Marin Condescu, aşa cum era supranumit înainte de a ajunge deputat (evoluţie inexplicabilă), este cunoscut pentru traseismul politic la care s-a pretat. A fost socialist, a încercat să fie social-democrat, „sfârşind” la PD-L, partid în care oamenii de paie au un loc special. Cu toate că nimic nu-l recomandă pentru mandatul său de deputat, acesta „reprezintă” în Parlamentul României interesele locuitorilor din 11 localităţi gorjene. Ca şi Ruşeţ, deputatul Militaru provine din zona mineritului, de unde, prin multă abilitate, a obţinut bani frumoşi… întru’ propria-i prosperitate.

Pedelist în „stare penală” la Camera Deputaţilor

Cu dosare penale cu tot, Cosmin Popescu a ajuns deputat. După ce a fost implicat în mai multe scandaluri, care s-au transformat în cauze penale, Cosmin Popescu a ajuns să reprezinte în Parlament interesele oamenilor din 18 localităţi. El beneficiază de acelaşi „tratament” oferit cu generozitate de către stat, însumând călătorii peste hotare, decontări de achiziţii sau facturi telefonice, plus indemnizaţia de demnitar. El face parte, din 15 iunie, din Lista Ruşinii pentru că a votat fără să aibă probleme de conştiinţă, pentru tăierea pensiilor şi a salariilor. De notat este că pedelistul Cosmin Popescu a fost implicat în scandalul „strămutaţilor de lux”, alături de Ionel Manţog, fiind judecat pentru corupţie şi condamnat.

„Spălarea mâinilor de păcate” sau cum să tratăm „milogii”

După ce a rămas în fruntea României, Boc şi compania simt nevoia că trebuie să facă ceva, pentru a îndulci disperarea oamenilor, afectaţi de acţiunile lor, de-a dreptul antisociale, votate de parlamentarii ruşinii. Ca atare, actualul regim a anunţat că angajaţii companiilor de stat vor fi obligaţi să doneze în Fondul de Solidaritate 90% din venitul salarial ce depăşeşte 8.000 de lei, în următoarele cinci luni, iar indemnizaţiile de şedinţă ale reprezentanţilor statului în CA şi AGA să fie, de asemenea, donate. Întrebarea firească în aceste condiţii este cât de mult va ajuta bugetul de stat acest act de caritate iniţiat de Guvernul Boc. Pe lângă umilinţa în care oamenii de rând sunt obligaţi să se scalde, filantropii de la Guvern vor să taie o feliuţă şi din ciolanul şefilor din energie şi minerit, dar în aşa fel încât aceştia să nu sufere prea mult. Adică, privilegiaţii din sistemul energetic vor rămâne cu maximum de 80 milioane de lei vechi… Şi asta în timp ce pensionarii, doctorii, profesorii sau şomerii vor trăi din mila guvernanţilor, adică din Fondul de Solidaritate…

miercuri, 16 iunie 2010

Excursia lui Gârjoabă din China, plătită de CE Turceni

Sosit luni înapoi în ţară, din vizita de lucru efectuată săptămâna trecută în China, directorul Managementului Resurselor Umane din cadrul Complexului Energetic (CE) Turceni, Corneliu Gârjoabă, a revenit ieri la serviciu cu forţe proaspete. După plimbarea cu delegaţia Ministerului Economiei pe continentul asiatic, Gârjoabă va primi şi un "cadou" de la locul său de muncă, deoarece superiorii săi îi vor deconta cheltuielile făcute pentru deplasarea în scop de serviciu. Asta însă în condiţiile în care directorul CE Turceni, Octavian Graure, declara săptămâna trecută că unitatea pe care o conduce nu îi va deconta niciun leu pedelistului-voiajor.
Pedelistul Corneliu Gârjoabă a petrecut un sejur de o săptămână în China, făcând parte dintr-o delegaţie a Ministerului Economiei care s-a deplasat în Asia într-o aşa-zisă vizită de lucru. Vizita a fost condimentată însă cu spectacole, cocktail-uri pe la restaurante, oferite de gazde, cazare, masă şi transport de lux. În perioada 7-14 iunie, Gârjoabă s-a relaxat în China, în timp ce jumătate dintre salariaţii unităţii energetice erau în şomaj tehnic.

Cinci zile pentru decontare

Pentru deplasarea sa în China în interes de serviciu, Corneliu Gârjoabă va avea parte de decontarea tuturor cheltuielilor proprii de la CE Turceni. Acest lucru a fost confirmat şi de purtătorul de cuvânt al unităţii energetice, Mioara Dragalina, care a menţionat ieri următoarele: "Directorul Gârjoabă s-a întors ieri (n.r. luni) din China, iar astăzi (n.r. marţi) este prima sa zi la serviciu. În ce priveşte decontarea cheltuielilor privind deplasarea, aceasta nu s-a făcut. Ce aţi fi vrut, să vină imediat după ce şi-a coborât bagajele să facă decontarea? Are timp cinci zile să intre în posesia banilor". Iritată, portavocea CE Turceni a menţionat şi că nu ştie ce sumă de bani îi va fi decontată lui Corneliu Gârjoabă, completând că dacă vrem să aflăm acest amănunt, să facem o cerere scrisă. Călătoria lui Gârjoabă în China a costat unitatea, în final, peste o sută de milioane de lei.

La un pas şi de un sejur pe litoral

Cum o parte dintre directorii CE Turceni se află acum pe litoral, tot într-o aşa-zisă activitate de lucru, condimentată însă cu distracţie, dacă Gârjoabă venea poate cu o zi mai repede, avea parte şi el de încă o vizită "de lucru", de data asta la Marea Neagră. Purtătorul de cuvânt al CE Turceni a refuzat însă să ofere amânunte legate despre locul în care se află directorul general şi o parte dintre directorii unităţii energetice. "Ştiu doar că este plecat. Vă spun mai târziu, dacă sunaţi", a declarat iniţial Mioara Dragalina, după care nu a mai răspuns la telefon.

Electra nu opreşte deplasările

Intrarea celor două complexuri energetice de la Turceni şi Rovinari în Electra nu va stopa deplasările pe mii de euro în străinătate a directoraşilor "portocalii". Mai mult, aceste deplasări în plină criză economică, chiar dacă sfidează salariaţii băgaţi în mod repetat în şomaj tehnic, rămân o meteahnă nevindecabilă, care în mod incorect se repetă.

marți, 15 iunie 2010

Blogatu.ro – recomandare personala


Blogatu.ro e un site pe care l-am descoperit de ceva vreme si pe care l-am urmarit din umbra, ca sa zic asa, pentru mai multe saptamani. Motivele pentru care il citesc sunt diverse, de la varietatea mare a continutului, pana la emisiunile in direct in care Blogatu analizeaza bloguri sau dezbate probleme aflate la ordinea zilei. Cel mai mult imi place ca nu intra in conflicte cu alti bloggeri si ca-si vede de treaba lui. Mai stiu si ca e destul de vechi in blogosfera si ca se pricepe sa analizeze gadgeturi. Ce-i drept, tema blogului lui nu e una dintre cele mai reusite, insa eu nu pun designul inaintea content-ului. Important e si ca promoveaza artisti, unul dintre acestia, Aldo Blaga, fiind „descoperit” recent si de catre Libertatea. Primul interviu dat de acesta a fost pentru Blogatu. Subiectele politice sunt tratate in emisiunile Blogatu LiveTV alaturi de deputati sau senatori.
In ceea ce priveste modul in care sunt concepute articolele, sunt de parere ca majoritatea sunt scurte si la obiect. Chiar daca posteaza unele clipuri de pe Youtube, acestea sunt in marea lor majoritate noi si de interes. Articolele sunt scrise cu o frecventa de aproximativ 5-6 pe zi.
Blogatu LiveTV e o initiativa unica, din cate stiu, in toata blogosfera romaneasca. Mai multe veti afla de pe Blogatu.ro.

Blogatu.ro – prezentare
Blogatu.ro este unul dintre cele mai cunoscute bloguri din Romania. A fost lansat in 2007 si acum are peste 6000 de articole publicate de autorul blogului sau membrii echipei. Acestia sunt in numar de 4: Marius, Cecilia, Catalin si Damian. Marius Calugaru este si autorul blogului si initiatorul emisiunilor Blogatu LiveTV. Aceste emisiuni trateaza subiecte precum blogosfera sau politica sau promoveaza tinerii artisti. Unul dintre acestia este Marius Baldovin, un tanar solist de muzica populara.
Blogatu.ro e un site deosebit de interesant si util, varietatea subiectelor fiind extrem de mare.
Cititi Blogatu.ro si spuneti-va parerea!

duminică, 13 iunie 2010

Monden : Alexandra vrea carieră în muzica orientală

Alexandra Marcela Palela este din Rovinari şi îmbină muzica etno şi orientală cu pictatul unghiilor. Deşi cântă de cel puţin trei ani, tânăra recunoaşte că până în prezent nu a urmat niciun curs de muzică şi susţine că a fost discriminată la un concurs de muzică orientală organizat de un manelist cunoscut, pe motiv că ar fi româncă.

Reporter: De ce ai ales acest gen de muzică având în vedere că este atât de criticat de tinerii din ziua de azi?

Alexandra Palela: Ştiu că este un gen de muzică criticat dar ar trebui să fie recunoscut faptul că la o nuntă sau la un chef se distrează cel mai bine pe o astfel de muzică şi nu pe un altul. În principiu şi eu am adus anumite critici dar nu genului ci anumitor persoane care nu au nicio treabă cu acest gen şi care cântă doar pentru că sunt bani în acest domeniu.

Reporter: Prin urmare este un gen care aduce bani, este valabil şi în cazul tău?

Alexandra Palela: Nu, în cazul meu nu este valabil pentru că eu sunt încă la început şi pentru că eu nu am ales acest gen din acest motiv ci pentru că este o muzică ce distrează lumea. Eu personal nu am fost plătită la niciun spectacol pe care l-am susţinut şi nu pentru că nu aş fi vrut eu ci pentru că nu mi s-a oferit nimic şi atunci decât să nu cânt am acceptat şi aşa.

Reporter: Cine te ajută cu muzica şi versurile?

Alexandra Palela: Domnul Nelu Ciulin mă sprijină foarte mult şi este un textier cunoscut în Rovinari care colaborează cu foarte mulţi manelişti. Dânsul m-a văzut pe scenă şi am avut noroc că nepotul dânsului este cu mine în clasă la liceu şi prin el dumnealui m-a contactat, am dat o probă de voce, i-a plăcut şi am început colaborarea.

Reporter: Dacă ţi s-ar propune să cânţi un alt gen de muzică ai accepta sau eşti strâns legată de acest gen?

Alexandra Palela: Eu pot cânta toate genurile de muzică şi pot demonstra acest lucru, chiar am şi cântat muzică uşoară la un moment dat dar trebuie să fiu eu convinsă că alt gen mă caracterizează şi că dau bine pe scenă cântând altceva.

Reporter: Câte piese ai până în acest moment?

Alexandra Palela: Până acum am doar cinci piese, două ale mele cu sprijinul domnului Ciulin şi trei de la artişti dar înregistrate cu vocea mea.

Reporter: Pentru acest gen de muzică sunt organizate concursuri sau te ocupi tu de promovare?

Alexandra Palela: Da, se mai organizează şi concursuri din când în când dar mai mult sunt un fel de preselecţii pe care le organizează maneliştii cunoscuţi. Am participat şi eu la o astfel de preselecţie organizată de un mare manelist dar am fost refuzată pe motiv că sunt românca iar ei pentru acest gen de muzică promovează mai mult pe cei de etnie rromă.

Reporter: Crezi că maneaua sau muzica etno va mai rezista mult pe piaţa muzicală din România?

Alexandra Palela: Sunt sigură de asta pentru că poporul român va şti întotdeauna să se distreze şi să se bucure de viaţă.

Reporter: Ce planuri de viitor ai?

Alexandra Palela: Îmi doresc foarte mult să scot un album deşi ştiu că este foarte greu şi ai nevoie de sponsori mulţi dar eu nu-mi pierd speranţa. Trebuie să-i mulţumesc şi domnului primar al oraşului Rovinari, Doru Filip, pentru că m-a sprijinit foarte mult financiar.

Reporter: Având în vedere că eşti elevă în clasa a XII-a, cui îi acorzi mai mult timp, muzicii sau bacalaureatului?

Alexandra Palela: Trebuie să recunosc că îmi este foarte frică de bacalaureat motiv pentru care am lăsat muzica pe locul doi şi am început deja să mă pregătesc. Oricum nu aş vrea să fac o carieră din muzică aşa că nu regret.

Reporter: Cum îţi petreci tu timpul liber?
Alexandra Palela: Am o mare pasiune pentru pictatul unghiilor motiv pentru care aş vrea să fac o şcoală de cosmetică, aşa că pictez unghiile la mai toate prietenele mele, în rest ascult muzică, învăţ, dansez.

Investigatii : O firmă a câştigat licitaţia, o alta execută lucrările, cine ia banii?

Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Gorj a efectuat un control la Jupâneşti, în urma unei sesizări privind condiţiile de muncă ale unor angajaţi ai firmei care realizează lucrările la podurile din localitate. La faţa locului, surpriză. Pe lângă angajaţii care lucrau fără forme legale, inspectorii ITM au descoperit că lucrările sunt făcute de o altă firmă, ci nu cea de care câştigase licitaţia. Mai mult, potrivit consilierul Cristi Sârbu, firma care face lucrările în mod ilegal, Laiol Best, aparţine lui Laviniu Lupulescu, finul primarului din Rovinari, Dorin Filip.




Primarul de la Jupâneşti, Petre Guşiţă, ar trebui nominalizat la premiul Tupeistul anului, dacă se va face o astfel de premiere la un moment dat. După ce a umplut Jupâneştiul de gunoaie şi a fost aproape “spălat” de Corpul de Control al Prefecturii, primarul a făcut altă boacănă. Acesta a dat licitaţia de construire a podurilor Vidin şi Vierşani unor firme, dar de fapt, lucrările sunt realizate de alta. Susţine că firma “Ferat Construct” este cea care a câştigat licitaţia, însă în urma unui control al inspectorilor ITM Gorj a fost descoperit faptul că nu firma respectivă face aceste lucrări, ci o societate de pe raza judeţului Gorj care a şi fost sancţionată.

Explicaţia primarului este însă una puerilă. “Într-adevăr în momentul de faţă se lucrează, dar se fac lucrări lente, poate între timp primim banii. În momentul în care am început lucrările, Guvernul ne-a alocat 8 sute de mii, în 2008, 697 de mii, iar în 2009 un milion şi ceva, dintre un milion ne-au fost retraşi“, aşa justifică primarul de Jupâneşti faptul că a tărăgănat lucrările la cele două poduri atâta timp.


Un adiţional pe anotimp


Primarul a făcut de-a lungul timpului cinci acte adiţionale de prelungire de termenului de finalizare a lucrării. Motivul: starea vremii. “Trebuie să ţinem cont de faptul că în 2009 a fost cea mai lungă iarnă, iar în aceste condiţii nu se putea lucra. Şi acesta este un motiv pentru care lucrările la cele două poduri au întârziat“, a declarat Petre Guşiţă.


Inspectorii ITM l-au dat de gol


Deşi primarul face pe nevinovatul, lucrurile stau cu totul altfel. Luăm exemplu ultimul caz, care dovedeşte că Guşiţă umblă cu cioara vopsită. În urma unui control al inspectorilor ITM, control care a fost efectuat ieri la firma care efectuează în momentul de faţă lucrări la podul de la Vidin, s-a constat că aceste lucrări sunt executate de cu totul altă firmă, decât cea care a câştigat licitaţia, respectiv “Ferat Construct “. Inspectorii ITM spun că este o firmă din Gorj şi că în niciun caz nu se numeşte “Ferat Construct.” “Noi am făcut ieri verificări şi am găsit mai multe nereguli în privinţa respectării normelor de protecţia a muncii. Trei angajaţi lucrau fără forme legale, nu aveau echipament corespunzător, motiv pentru care am apelat la sancţiuni“, a declarat George Romanescu, director adjunct în cadrul ITM Gorj. Tot Romanescu a confirmat că lucrările sunt efectuate de o altă firmă. Primarul spune că firma Ferat Construct este cea care executa lucrările în momentul de faţă, deşi nu are bani, dar se munceşte mai lent, poate între timp primeşte bani de la Guvern. Inspectorii ITM au refuzat să spună despre ce firmă este vorba.

Eveniment : Un copil de 8 ani a dormit în scara blocului pentru că mama nu i-a deschis uşa

Un copil de numai 8 ani a fost găsit ieri noapte de poliţiştii gorjeni dormind în scara blocului unde locuieşte. Mama copilului, o fostă profesoară se încurcă atunci când explică de ce copilul a dormit în scară, anunţând dispariţia în miezul nopţii. Mai mult, reprezentanţii Direcţiei Generale de Protecţie a Copilului (DGASPC) Gorj au demarat o anchetă pentru vedea dacă mama se poate ocupa cum trebuie de acest copil. Copilul le-a povestit oamenilor legii că atunci când a venit de la şcoală nu a avut cum să intre în casă.

Camelia Iordăchescu de 35 de ani a fost de profesie cadru didactic şi a predat la o unitate şcolară din Motru, însă acum este şomeră. Este despărţită de soţ, iar în urma divorţului copilul de numai 8 ani i-a rămas în grijă. Ea locuia cu fiul ei într-un apartament cumpărat de mama acesteia într-un bloc de pe Strada Revoluţiei. Ieri, după ce a terminat orele, copilul s-a dus acasă, însă nu a avut cheie şi a stat în jurul blocului. Târziu, după miezul nopţii, Camelia Iordăchescu a anunţat poliţia că i-a dispărut fiul în urmă cu 12 ore. Poliţiştii l-au găsit pe micuţ după aproximativ două ore de căutări dormind în scara blocului în care acesta locuieşte. „În jurul orei două am fost anunţaţi de dispariţia unui minor de 8 ani. Din declaraţiile mamei copilul a dispărut în jurul orei 14-15 ziua. Noi am început imediat cercetările şi după două ore l-a găsit pe copil dormind în scara blocului. Acum vom face cercetări pentru a stabili dacă vina aparţine mamei şi vom propune sancţiunile legale împotriva acesteia pentru neglijenţă”, a declarat Daniel Tică, purtător de cuvânt IPJ Gorj


„În tot acest timp eu am fost la serviciu”

Femeia susţine că nu ştie cum s-a întâmplat una ca asta că până acum nu a întâmpinat probleme de acest gen. „ Am fost la serviciu. Ce s-a întâmplat a fost o greşeală. Până acum nu s-a mai întâmplat asta. În tot acest timp eu am fost la serviciu”, a spus femeia.

La poliţie a fost adus şi tatăl copilului însă acesta nu a vrut să comenteze nimic din cele întâmplate. În timpul căutărilor, acesta le-a spus poliţiştilor că micuţul este la el, iar ulterior a spus că a minţit şi că nu ştie nimic de copil.

Bunica maternă a copilului a fost cea mai afectată de cele întâmplate pentru că l-a crescut pe băiat de mic şi s-a temut ca acesta să nu păţească ceva. „Copilul ăsta este viaţa mea. Eu am avut grijă de el de mic că maica-sa l-a făcut când era în facultate şi mi l-a lăsat mie. Îl iubesc ca pe ochii din cap. El mai venea pe la mine, că nu stăteam cu ei. Le-am luat apartament, iar eu stăteam în altă parte. Dar am avut grijă de el. Acum stătea cu fata mea. Şi ea avea grijă de el. Îi dădea numai mâncare bună. Îi făcea zilnic meniu. Nu era zi să nu mănânce carne. Îl creştea după carte. Acum nu ştiu ce s-a întâmplat. Cum l-a scăpat din ochi. Când m-a anunţat că a dispărut nu mi-a venit să cred. L-am căutat peste tot prin parc, pe străzi printre blocuri şi apoi când am văzut că nu l-am găsit am venit la poliţie. Dumnealor l-au găsit în scara blocului. Nu ştiu ce s-a întâmplat. Niciodată nu au fost probleme de acest gen”, spunea femeia.

În loc să meargă la şcoală, ieri dimineaţă micuţul a fost la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean unde i s-au făcut investigaţii medicale pentru a vedea dacă minorului i s-a întâmplat ceva atunci când a fost de negăsit. „S-a prezentat la noi cu mama lui un copil de opt ani, care a dispărut de acasă. Noi l-am examinat. Nu are pe corp urme de violenţă, nu a fost victima vreunui abuz. O să îi face şi ceva investigaţii mai amănunţite”, a declarat Liliana Crăciun, medic UPU.


DGASPC: E o situaţie mai complicată


Reprezentanţii Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului verifică acum dacă este vorba de neglijenţa mamei sau de o neînţelegere între mamă şi bunică. „Asistenţii noştri sociali anchetează acest caz. Noi luăm în calcul două ipoteze. Ori este vorba de neglijenţa mamei, ori de o neînţelegere între mamă şi bunică cu privire la cea care trebuia să aibă grijă de copil. Am înţeles că e o situaţie mai complicată. Încă nu putem să va dăm nimic oficial, pentru că nu am finalizat ancheta. O să vedem dacă micuţul are nevoie de consiliere psihologică sau nu. Analizăm şi mediul în acre trăieşte. Luăm în calcul mai multe aspecte. Când o să finalizăm totul o să vă anunţăm decizia pe care am luat-o” , a declarat Ninela Gruia, directorul adjunct al DGASPC Gorj.

Rămâne de văzut dacă copilul va avea nevoie de consiliere sau nu.

Eveniment : Complice la frauda de sute de mii de euro, arestat

Un nou complice care a contribuit la înşelarea unei societăţi de leasing cu suma de 800.000 euro a fost arestat ieri de către poliţiştii de investigare a fraudelor din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Gorj. Astfel, Ionuţ Lucian A. (32 de ani) din municipiul Râmnicu-Vâlcea, Judeţul Vâlcea, este acuzat că i-a ajutat în anul 2009, pe Marian B.I. şi Dan M.D, membri ai grupului, să obţină finanţări în sistem leasing prin folosirea de documente financiar-contabile false. Prin astfel de manevre financiare, membrii grupării sunt suspectaţi că, în cursul anului 2009, au constituit un grup infracţional în vederea obţinerii unei finanţări de la o societate de leasing din Bucureşti, pentru achiziţionarea de utilaje şi staţii de betoane.

În acest sens, preciza inspectorul principal Daniel Tică, ofiţer de presă al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Gorj, membrii grupului „au achiziţionat, în sistem leasing, utilaje folosite în domeniul construcţiei, adică o wolă, o staţie de betoane mobilă, un buldoexcavator, şi un excavator pe şenile, prin prezentarea unor situaţii financiare falsificate ale celor două societăţi comerciale din municipiul Târgu-Jiu, unde îşi desfăşurau activitatea. În acest fel, cei implicaţi au adus firmei de leasing un prejudiciu de 800.00 de euro, o parte din aceştia fiind arestaţi pentru comiterea infracţiunilor de înşelăciune, complicitate la înşelăciune, fals intelectual, uz de fals şi evaziune fiscală. În privinţa ultimului complice reţinut, magistraţii Tribunalului Gorj au emis mandat de arestare preventivă pe numele acestuia pentru 29 de zile sub acuzaţia de comiterea infracţiunii de complicitate la înşelăciune în convenţii, prin folosirea de mijloace frauduloase cu consecinţe deosebit de grave, declara procurorul Cristina Ciobanu, purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj

CE a declanşat procedura de infringement împotriva României în privinţa serviciilor de plăţi

Comisia Europeană a declanşat procedura de infringement împotriva României şi a altor cinci state europene deoarece nu au implementat complet în legislaţiile naţionale Directiva serviciilor de plăţi, prin care se pregăteşte introducerea Sistemul Unic de Plăţi (SEPA). Astfel, autorităţile de la Bruxelles vor transmite scrisori de argumentaţie (reasoned opinion) celor şase ţări prin care se solicită implementarea completă a acestei Directive.

Ţările vizate sunt Cipru, Grecia, Spania, Polonia, România şi Suedia.

„În timp ce majoritatea statelor membre au implementat pe deplin aceasta directivă, şase state membre încă mai trebuie să pună în aplicare în parte sau în totalitate dispoziţiile sale. În trei state membre, este nevoie de legislaţie suplimentară sau secundară pentru punerea în aplicare a unor dispoziţii, în principal referitoare la cerinţele prudenţiale pentru instituţiile de plată (România), cerinţele de informare (Spania) sau cerinţele de combatere a spălării banilor (Cipru). În Grecia, Suedia şi Polonia, toate dispoziţiile directivei trebuie puse în aplicare”, se arată într-un comunicat al Comisiei Europene.

Termenul limită pentru implementarea Directivei serviciilor de plăţi a fost noiembrie 2009.

Obiectivul Directivei este acela de a garanta faptul că plăţile în interiorul Uniunii Europene – respectiv transfer credit, debitare directă şi plăţi prin carduri – vor fi la fel de facile, eficiente şi sigure ca şi plăţile naţionale de pe teritoriul statelor membre, creând astfel cadrul juridic pentru apariţia Sistemul Unic de Plăţi (Single Euro Payments Area – SEPA). Directiva va consolida drepturile şi protecţia tuturor utilizatorilor serviciilor de plăţi (consumatori, comercianţi cu amănuntul, societăţi comerciale mari şi mici, autorităţi publice).

Dacă în urma scrisorii de argumentaţie, legislaţia României nu va fi modificată astfel încât să corespundă Directivei europene, Comisia ar urma să înainteze cazul Curţii Europene de Justiţie.

sâmbătă, 12 iunie 2010

Adriana bahmuteanu il ajuta pe Marius Baldovin,,Stiind situatia lui vreau sa il ajut,,

Marius Baldovin i multumeste Producatoriilor de la EtnoTv cat si noua Directoare Adriana Bahmuteanu

Marius Baldovin a apelat la Televiziunea EtnoTv - Pentru ca esti roman! sa il ajute sa fie cunoscut de oamnii fiind pe plan national aceasta televiziune,Marius a fost ajutat de producatori de la Etno tv cum ar fi la Emisiunea : Varzaneata de pe EtnoTv,Emisiunea,,Asa-i Hora la romanii'',,Hai la joc si voie buna'' fara sa plateasca un ban cum altii artisti/solisti platesc pentru a intra in emisiunii.
Marius Baldovin, nascut in Targu-Jiu, solist de muzica populara apeleza la noua Directoare a Televiziunii EtnoTv, pentru ajutorul acordat pentru emisiunea lui Lorenna,insa cand a auzit Adriana Bahmuteanu de situatia acestui solist a si acceptat cererea sa intre in Emisiunea,, Hai la joc si voie buna,, prezentata de Lorenna si Hayan pe Etno Tv.Filmarile vor avea Luni in Municipul Craiova printre care va fi si acest solist va participa in Emisiunea,,Hai la joc si voie buna,,.si Emisiunea va fi difuzata pe 19.06.2010 la EtnoTv.
Vreau sa le multumesc producatorilor cat si lui Adriana Bahmuteanu ca m-au ajutat sa imi indeplinesc visul de a canta pentru totii romanii si sa apar la un post national.

vineri, 11 iunie 2010

FULGULETZ revine in forta la RADIO ROMANIA ONLINE

Da, este adevarat!! Din Italia, cea mai longeviva moderatoare de radio, FULGULETZ revine dupa o absenta de cca 2 ani. Si unde ar putea reveni in alta parte decat in mijlocul prietenilor ei care o asteptau, echipa RADIO ROMANIA ONLINE !

In dimineata zilei de 10 iunie, direct din Roma, Fulguletz realizeaza prima emisiune la acest post minunat de radio.
Ii urez mult succes si ii transmit un calduros BUN VENIT in noua echipa RRO!
O zi excelenta,
Marius Baldovin

Radio Romania Online este un post de radio proaspat deschis pe piata posturilor de radio online din Romania.

Desi se afla la inceput de drum, Radio Romania Online este un proiect indraznet ce-si propune promovarea muzicii romanesti si se bucura de un numar destul de mare de ascultatori din toate colturile lumii. Fondatorul postului este Pintoi Laurentiu ( http://laurentiupintoi.wordpress.com ), cu o experienta vasta in managementul posturilor de radio, fiind o lunga perioada directorul postului de radio “Dor de Tara”. Alaturi de o echipa de moderatori profesionisti (Kostyn din Breaza, Cobra din Londra, Fulguletz din Italia, Alex din Curtea de Arges, Alina si Alex din Italia, Geo din Bucuresti), de asemenea cu o vasta experienta in radio dar si cu o puternica echipa tehnica (Bogdan, Alina, Gheorghe, Iulia si Cristina).
Inca de la inceput postul se bucura de cateva colaborari si parteneriate media cum ar fi: Prezentarea colectiei Agentiei KAO Fashion de la EL TORIDO din Bucuresti a lui Carmen Plesea, sau parteneriat media al Teatrului de Revista “Constantin Tanase” ( www.teatrultanase.ro ), “Opera Comica pentru Copii” ( http://www.operacomica.ro/parteneri.htm ) dar si cu site-ul www.magazinauto.ro .
Link-ul de auditie al postului: http://77.36.67.149:8444/listen.pls
Blogul postului: http://radio-romania-online.blogspot.com
Chat-ul postului: http://xat.com.RADIOROMANIAONLINE
Aici puteti asculta 24/24 muzica romaneasca alaturi de o echipa remarcabila!
NOI PUNEM PRET PE MUZICA!!

Marius Baldovin

Marius Baldovin solist de muzica etno si populara in devenire

Se numeste : Marius Baldovin , elev la ,,Scoala Populara de Arta'', ,,Targu-Jiu'', in anul II la sectiunea solist vocal ( muzica usoara), Prof.Sorin Bivolaru.Cântă muzică populară şi etno şi începe să-şi facă un nume în domeniul muzical, fiind din ce în ce mai solicitat să participe la spectacole şi alte evenimente.El colaboreaza cu artistii de mare valoare cat si cu studiourile mari din Romania( audio-video) cum ar fi: Studioul Dan Junioru din Timisoara , Nelu Ciulin ,etc, si altele. Marius a fost in nenumeroase cluburi si discoteci pentru ca oamenii sa il auda.Marius Baldovin traieste intr-un Centrul de Plasament de tip Familial din Orasul Motru ,Judetul; Gorj, dar spune asa acest artist ca :,, Daca o sa i-au la facultate o sa ma mute intr-un Centru tot de tip Familial unde sunt numai studentii ,pentru ca sunt pe criterii aceste Centre de Plasament.
Marius Baldovin a fost invitat pe data 04.05.2010 si la Emisiunea,, Asa-i hora la romanii,, prezentata de Roxana Vasniuc fosta prezentatoare de la Meteo de la KanalD, alaturi de Vasile Vilcu, pe care tot eu l-am lansat in muzica pe acest artist : Vasile Vilcu.

Urmeaza Scoala Populara de Arta ,,Targu-Jiu

În urma cu doi ani a început să urmeze cursurile de canto şi muzică uşoară ale Şcolii Populare de Arte Târgu-Jiu. „Am văzut mai mulţi artişti care cântă şi nu au voce şi atunci m-am gândit şi eu să cânt. Până atunci, le cântam colegilor şi prietenilor, care mereu mă îndrumau să mă apuc serios de cântat. Am fost la Şcoala Populară de Arte. Am fost chemat să dau o probă. M-am dus şi profesorul mi-a spus să mă înscriu că am voce. Conducerea şcolii m-a ajutat să urmez gratuit cursurile de canto şi muzică uşoară, pentru că eu nu aveam bani să plătesc studiile", ne povesteşte Marius.
Acum are deja patru melodii proprii şi a participat în spectacole desfăşurate în Târgu-Jiu, Craiova şi Caracal. A fost ajutat să se lanseze în domeniul muzical chiar de către o educatoare în cadrul Centrului de plasament din Motru: "Primii bani i-am câştigat la un spectacol în Târgu-Jiu, la Casa Armatei, de Crăciun. Au fost puţini bani. Mi-am cumpărat haine, pentru că nu aveam aşa cum îmi plăceau mie. M-am luptat cu viaţa ca să îmi câştig pâinea. Am fost ajutat de doamna Victoria Bălan, pentru că fiul ei cântă la vioară si colaborează cu artişti importanţi".

Pentru totii iubitorii de muzica folclorica va rugam sa ascultati aceste piese cu acest artist ,un link :
http://www.youtube.com/results?search_query=marius+baldovin&aq=f